NOTA: (ne)Povestea lor e mereu aceeasi, dar de fiecare data altfel. Aceasta “nePoveste” a fost publicata in luna iulie 2012, in editita tiparita a Ziarului de Bacau. Am incercat sa o redau ca atare, asa cum mi-a fost ea dezvaluita de insusi personajul principal. Multumesc pentru realizarea acestui material, tanarului din poveste, Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau si colegilor mei de redactie. 🙂
ACEASTA NU ESTE O POVESTE
“Fara dragostea parintilor mei, as fi fost distrus”, isi incheie confesiunea un tinar din Bacau de 25 de ani, aflat ca multi altii, in lista beneficiarilor de servicii speciale oferite de Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) Bacau. Iar pentru ca este unul dintre “multi altii”, numele sau nici macar nu este important. “Deocamdata, cel putin, pentru ca dupa ce ma voi recupera, imi doresc ca prin implicarea directa in campanii de prevenire antidrog, sa devin un exemplu pentru cei din jur; unul la care sa priveasca bine si sa ia aminte citi mai multi dintre cei tentati vreodata sa incerce sa consume droguri”, ne spune chiar tinarul. A vrut sa ne spuna povestea lui din acelasi motiv: crede in puterea exemplului si spera ca odata citita viata lui, aceasta sa-i puna pe ginduri pe cit mai multi: pe consumatori sa-i faca sa aiba curajul sa-si recunoasca problema pina nu e prea tirziu – “doar asa poti spera ca te vei vindeca” – iar pe cei tentati sa consume vreun drog, sa nu sa se lase prada ispitei.
Un fum de marijuana
“Totul a inceput de la o tigara de marijuana, in urma cu aproximativ patru-cinci ani. A fost pura curiozitate si consumam foarte rar. Imi placea starea, nimic mai mult. Apoi au aparut coffee-shop-urile. Am zis ca sa incercam, auzind ca sint legale si similare ca efecte”, si-a inceput istoria de consumator de droguri, tinarul bacauan. De aici nu a mai fost decit un pas pentru ca viata lui sa capete alte directii. Fiind accesibile si dindu-i “o stare de bine”, de la consumul “foarte rar”, a ajuns imediat la “rar”, “des”, “din ce in ce mai des”, “zilnic”, “de mai multe ori pe zi”. Consuma peste tot, ne-a marturisit. Iesea de la serviciu – tinarul din poveste este angajat – si pleca sa “ia ceva”. “In parc, la insula, in cluburi, la piscina, in padure, in case «bintuite» – toate aceste locuri sint bine cunoscute de cei ca mine. Am ajuns sa consum si la volan”, a povestit tinarul o poveste stiuta prea bine, din pacate, nu de zeci de adolescenti si tineri, ci de sute, ne-o spune tot el. A reusit sa se ascunda la serviciu, a reusit sa nu dea de banuit acasa. “Dar ma simteam vinovat. Pe de alta parte, eram sigur ca «de a doua zi» voi putea sa ma las”, ne spune.
“A doua zi”
Acea “a doua zi” a venit in urma cu un an. Numai ca ea a devenit “a doua zi” dupa numeroase recaderi. “Acum un an am realizat ca am, de fapt, o problema. Am renuntat sa mai consum, dar, la scurt timp, in urma unei depresii, am inceput din nou. Mi-am zis ca pot rari consumul. N-am reusit. Atunci mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva”, marturiseste bacauanul. Atunci a iceput sa realizeze si ca toti banii cistigati la serviciu se duceau pe droguri, ca aspectul lui, pe care altadata punea pret, nu mai conta. Nu-l mai interesa ce imbraca si cum arata. “M-am apucat de alcool. Am zis ca e mai sanatos. Din mai rau in mai rau, insa: am ajuns sa-mi dau banii pe amindoua. Incepusem sa constientizez ca am probleme tot mai mari de memorie si ca eu, vorbaretul de altadata, nu mai stiam sa ma exprim. M-am speriat. Si am inceput sa caut, disperat, dupa ajutor”, isi continua istorisirea, tinarul de 25 de ani.
Lupta cu sine, dependenta de droguri si dependenta de dragoste
Consumatorul al carui nume nu conteaza – “spuneti-mi voi, cum vreti!” – a inceput, la propriu, lupta cu dependenta de droguri in urm cu aproxiamtiv doua-trei luni. A realizat insa ca este greu sa duci lipsa aceasta de unul singur. Si si-a identificat o alta dependenta. Buna de data aceasta. Dependenta de dragostea familiei sale. “Mi-am facut curaj si intr-o seara, am spus parintilor mei ca am o problema. Mi-a fost teama, mi-a fost rusine, totodata. Stiam cit rau le voi face. Pe de alta parte, simteam ca ei sint principalii oameni din viata mea care ma pot ajuta. Au ramas socati. A doua zi insa, au venit cu mine la Centrul Antidrog, hotariti sa lupte impreuna cu mine. Am avut dintotdeaua din partea familiei, tot ce am avut nevoie. Nu am ce sa reprosez parintilor. Imi reprosez, totul mie. Fara dragostea lor insa, fara intelegerea lor, as fi fost distrus”, ne spune dependentul. La CPECA Bacau a inceput sa redevina el insusi. Greu, dar progreseaza. “De doua ori pe saptamina vin aici. Si incep sa simt ca ma vindec. Nu sint inca recuperat. Dar am ajuns la stadiul la care pot trece pe linga vinzatorii de droguri fara sa intorc capul spre ei. Si ma pot abtine de la consum . E greu, dar, cu sprijinul pe care l-am gasit aici, la Centru, stiu ca ma voi recupera”, ne spune hotarit, cinstit, tinarul consumator.
“Nu va mintiti singuri!”
Nu vrea sa se autovictimizeze. Nici sa spuna lucruri care nu i s-au intimplat. “Eu sint un caz fericit. Nu am avut, vreodata, nevoie de internare sau dezintoxicare. Nu mi-am pierdut serviciul. Dar m-am mintit pe mine insumi. Copii, parinti, nu va mintiti de unii singuri! Cel mai bine este sa nu incerci niciodata. Dar daca ati ajuns totusi, consumatori de droguri, nu va mintiti ca va puteti lasa singuri!”, ne spune. Si ne izbeste: “Intr-o zi, doua fete de 12-13 ani, in fata unui magazin de droguri, se intrebau ce «cadou» sa cumpere unui prieten, de ziua lui. Am ramas socat“, a spus scurt, tinarul. Dupa ce se va recupera, isi va finaliza, printre altele, studiile universitare pe care, la un moment dat al vietii sale, n-a mai reusit sa le termine, ele devenind neimportante in fata “unei false stari de bine de citeva minute pe zi” si a unui calvar de citiva ani. La Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau, tinarul al carui nume nu conteaza – “spuneti-mi cum vreti voi!” – a ajuns cautind pe internet “solutii de scapat de dependenta de droguri”. “Am ajuns aici si sint fericit!”.
