Norişor, poartă-mi un gînd
pe aripile de vînt
du-l în grabă, te-aş ruga,
printre fulgii albi, de nea,
şi fă-l zîmbet dacă poţi,
mîngîiere pentru toţi!
La un pahar de rouă, Bacău, 2009
Tag Archives: river
Primii fulgi
M-a prins nedesfrunzită, iarna asta…
Medicamentele mele
Pentru că, parcă mult prea brusc s-a lăsat frigul, pentru că de cîteva zile mă simt cuprinsă de o oboseală din aceea, pentru că de cîteva nopți am ore de insomnie, pentru că uneori bărbații sînt prea misogini, iar femeile exagerat de feministe, pentru că unii copii au nevoie de ajutor, iar unii părinți n-au curajul să strige, pentru că m-am poticnit în idei, pentru că mai este și criză politică si gripă porcină, iar unii nu pot scăpa de ideea că soluția e afară, pentru că îmi simt coerența gîndurilor amenințată de prea multe ”pentru că-uri”, a venit timpul să-mi administrez o nouă porție de medicamente:
un ”te iubesc!” la status
o ieșire cu fetele, ca fetele
un desen
o poezea
o comedie romantică
bob dylan
salată de sfeclă roșie
unt de arahide
un dans
o respirație
o noapte la Stage
un telefon
o îmbrățișare
o cafea fierbinte
stand up comedy
o ojă nouă
o plăcintă cu brînză
o spălătură a feței cu mîinile mamei
o ciufuleală
o traversare neregulamentară
un gînd la Iași
un gînd la București
un gînd peste strada mea
o mașină de rufe
un reportaj frumos
un blog interesant
un banc
un cadou
o ghemuire
ceva sare în plus
un pahar mare cu apă
un blue tango
………………
………………
Mathias are nevoie de noi
Buzunarul cu surprize
Postul de faţă îl datorez Danei, care ne-a provocat, pe mine şi pe alţi prieteni virtuali, la un concurs culinar pe tema “pîine cu unt”. Pentru mine provocarea a fost dublă: o dată, pentru că în ale bucatariei nu-s prea pricepută, a doua oară, pentru că prezentarea reţetei aparţinînd Danei, la acest concurs, a fost în versuri. Iar eu jubilez cînd e vorba de versuri.
Iaca ce mi-a ieşit:
P.S.:
Rog, nu fiţi cu suparare
că în vers am să vorbesc,
orice rimă-i provocare
fără, simt că-nnebunesc!
Iaca, fata gospodină
scoase din sacoşa plină,
tot ce-i trebuie-n dotare
să purceadă la unsoare:
Şi pentru că fata-i mică,
din untuţ, o bucăţică,
numai una şi-a tăiat,
îi ajunge de-un păpat!
După ce-n cuptor a pus
untul tare, acum scurs,
a tăiat pîinea încet
şi cu buzunar la piept:
Iar apoi, cu linguriţa,
a stropit cu unt gropiţa
şi-a tăiat în felioară,
un ardei şi-o roşioară:
După-aceea, cu migală,
a pictat, peste spoială,
din mărar şi-o felicică
de ardei, o floricică:
Doar cu-atît, un chicotit,
buzunar – acoperit
şi astupat, de bună seamă,
cu untul rămas în zeamă:
O frunzuţă, da, e ceapă,
de roşioara-agăţată,
buzunarul şmecherie
are şi o broderie!
Cu surpriza-n farfurie,
şi-n surdina muzichie
despre flower-power, fata,
a dat buzunarul gata! 😀
Averea
Proţăpită pe o frunză
de arţar – o buburuză
se fălea cum, c-aşa sus
singurică a ajuns,
făr’ măcar un ajutor.
Şi era şi primul zbor!
Mîndră foc de-aşa ispravă
făcu-n jur atîta zarvă,
tot strigînd în gura mare
că ce tare zburătoare
este ea, şi cît de mică
îi părea sora furnică,
forfotind în iarba udă.
“Ce bezmetică, zăludă,
este această creatură!
-hohoti roşia făptură
bucuroasă de-înălţime.
Te mai poţi uita la mine?
Mamăăă, ce mai chef îmi vine
să vă spun acum la toţi
că aţi fost nişte netoţi
cînd mă învăţaţi, desigur,
că nu poţi de unul singur
ca în viaţă să răzbeşti!
Ei, care mai îndrăzneşti
să mă contrazici acum
cînd eu singură, pe drum,
am pornit-o la apus
şi-am ajuns atît de sus?!”
Uite-aşa rîdea făptura
dîndu-se în zbor, de-a dura,
cînd, de jos, cu-n zîmbet blînd,
o împinse la un gînd
furnicuţa cea cu minte:
“Ia, mai bine adu-ţi aminte
că, de n-aveai un părinte,
şi o soră şi-un amic
ai fi fost doar… un nimic.
Fără sufletul – avere
de şi-au dat, draguţa mea,
pentru tine, nu-i aşa?,
zborul ‘nalt nu îţi era,
decît…liberă cădere…”
La un pahar de roua 2009
Despre Paraziţi(i) şi o anume durere
Ei bine, am făcut-o şi pe asta! M-am parazitat adică, pentru prima oară, iar asta s-a întamplat vineri noapte – unde în altă parte, dacă nu în Stage şi cu ce altceva dacă nu cu Paraziţii. Am fost la concert, adică. Suţinut de Paraziţii, adică. În Stage, adică.
Şi a fost mişto! Chiar dacă băieţii au urcat pe pe scenă cu două ore întîrziere,
si chiar dacă au prestat mult mai puţin de două ore.
A fost mişto pentru că am fost cu prietenii. Pentru că m-am scăldat într-o mare de omuleţi, unii mai simpatici, unii mai puţin simpatici, unii extraordinar de frumoşi, alţii fascinant de penbili, oricum, toţi, extrem de văluroşi.
A fost mişto pentru că am pozat picioare plictisite în aşteptarea paraziţilor…
…şi mîini nervoase după apariţia lor. 😀
A fost reconfortant pentru că am putut să cînt înjur fără ca cineva să se uite urît la mine. Şi pentru că şi alţii au înjurat, fără ca eu să ma uit urît la ei. Şi pentru că, pe cei mai mulţi dintre noi, preţ de o oră şi un pic, ne-a durut… Dar hai că nu mai spun şi unde. Oricum, cîteodată, toţi avem nevoie de cîte o durere de asta! 😀
Vineri, 11 septembrie, The Stage, Bacau
Notă:
În deschiderea concertului Paraziţii, au cîntat trei băieţi simpatici, băcăuani, pe numele lor de scenă Alexsay, Legee şi Antid8t sau, mai pe scurt, Billy Fox Music. Mie mi-au plăcut, o spun cu toată sinceritatea. Şi cred că voi mai auzi de ei, mai ales că, am aflat, se pregătesc de un album de debut. Multă baftă, băieţi! 🙂
Joc
florin chilian-zece
Asculta mai multe audio Muzica
…ape, lanţuri fermecate şi tot cerul peste ele, pentru tine toate…
Zînele, din nou
Ieri seară, m-am jucat puţin – tot în paint, da! – cu liniuţele albastre. Mi-am (re)adus aminte de verile cînd, eu şi prietena mea, Ana-Maria, ne făceam rochiţe din material de lună, păpam îngheţată de nori stropită cu raze de soare, străbateam lumea în lung şi-n lat pe aripi de fluturi şi ne ascundeam de zmei, prin frunze de copaci…
Nu am o pasiune pentru desen. Îmi place doar ca, din cînd în cînd, să mă copilăresc, iar pentru asta folosesc paintul. M-am obişmiit cu el… Desenînd, mă recreez. E ca atunci cînd ascult o melodie anume sau citesc o poezie şi sînt fericită.
Mic dejun
De cîteva zile (acuşi, săptămîni) mă trezesc fredonînd cîte un cîntecel anume, de fiecare dată altul, dar în aceeaşi interpretare excepţională, Pasărea Colibri. Se întîmplă asta, probabil pentru că încă mă aflu sub vraja concertului susţinut de ciripitori, în Bacău, la Serbările Timişoreana 2009. A fost, am zis-o de atunci, cel mai frumos concert Colibri la care am luat, pînă acum, parte. Iar Moţu a fost atît de prezent…
Iată şi micul dejun pe care l-am savurat astăzi: 🙂
Pofta bună!