Furnici pe o balustradă
Se aflau în mare sfadă:
”Dă-te, soro, la o parte
Trebuie s-ajung departe!”
Zise prima din furnici
”Hai, tulește-o de aici!”
”Ce să zic, ce nesimțită!
Dă-te tu! Și io-s grăbită!
Ești de-a dreptul caraghioasă!”
Spuse a doua, foc nervoasă.
Cea de-a treia, mai departe,
Dădu ambelor dreptate.
Nu se supără defel
Printre ele, cătinel,
Se strecoară fără grabă:
”Fetelor, eu chiar am treabă!”
Category Archives: La un pahar de rouă – poezii pentru copii
Gând pentru și dincolo de pământ
Cheia
From Respiratii |
Nu știu cum s-a întâmplat
(dar vă zic, e adevărat!)
Vrăjitoarea, bat-o vina,
Licuriciului i-a luat,
Într-o zi, toată Lumina.
Gâzele-s îngrijorate
Că de-atunci, de-i zi ori noapte,
Licuriciul doar oftează
Trist e-întruna, lăcrimează
Și retras într-o agudă
Nu mai vrea nimic s-audă
Pe nimeni să nu mai vadă
Din întreaga lui Livadă.
”Cum să facem, dragi surate
Pe drăguțul nostru frate
Să-l aducem la liman?
Vreo idee? Că eu n-am!”
Spuse doamna Furnicuță,
Totdeauna o drăguță.
Poposit pe o primulă,
Domnul doctor Libelulă
Se-oferi să îl consulte,
Licuriciul să-l asculte,
Iar după verificare
Spuse clar, cu voce tare:
”Dragi gâzuțe, nu-i prea bine
Boala ce pe Licurici îl ține
E o boală mult mai grea
Decât nouă ne-ar părea:
N-are poftă de mâncare,
Lumea-i pare mult prea mare
Și e grav, că nu-i mai pasă
De nimic, iară din casă
Zice că nu vrea să iasă,
Că, de când n-are Lumină
Ce rost are în Grădină?
Licuriciul nostru are:
Sufletul în supărare!”
”Vai, săracul Licurici
-Gâze mari și gâze mici
Se văitau în gura mare-
Oare are vreo scăpare”?
„Leac ar fi, nu vă pripiți
Însă trebuie să știți
Că nu e așa ușor!”
Spuse Libelula-n zbor.
”Pentru-a da iar în sclipire
E nevoie de Iubire
De Iubirea voastră toată
Sincer, necondiționată.
Gata, nu vă mai văitați:
Licuriciu-l gâdilați,
Cel puțin o dată-n zi
Până când veți reuși
Să îi scoateți un surâs
Iar apoi, hohot de râs!”
Gâzele s-au pus pe treabă
Cu răbdare, fără grabă
Vorbe blânde îi spuneau
Iar apoi îl gâdilau
Până când, din papucei,
Licurici făcu scântei
Iar din hohote de râs
Supărarea-încet s-a dus…
Și de-atunci, Grădina toată
Noaptea este luminată
Iar pe poartă scrie așa:
Acces liber cu Iubire
Gânduri bune și sclipire
Iar de nu puteți răzbate
Nu vă-îndepărtați, nu foarte,
Cheia de intrat aici
O găsiți la Licurici!
Umbrela
From Respiratii |
Si-a facut o furnicuta
Dintr-un puf de papadie
O frumoasa umbreluta
Incarcata cu magie.
Prin umbrela transparenta
Ii placea, ca uneori,
Zicand “las’ ca nu-i atenta
Lumea”, sa se-ncumete la nori
Si cu gandul sa-i picteze,
Sa le faca gura, ochi,
Sa-i mangaie, sa-i danseze,
Sa le cante de deochi.
Iar de soarele-i batea
Mult prea tare-n ochi, furnica
Puful repede si-l lua
Pentru umbra, mititica…
Ceilalti radeau de ea:
“Ce netoata, ce prostie
Tu si cu umbrela ta
Dintr-un puf de papadie!”
Gâza doar zambea dragutã…
Si-ntr-o zi cu vant si nor,
Prinsa bine de-umbrelutã,
Spre uimirea tuturor,
Fara aripi, fericita,
Se desprinse-n magic zbor
Si se duse hat, departe…
Iar de-atunci, neînaripate
Vad in puf de papadie
Umbrelute cu magie…
La stele
From Respiratii |
Întinsă-n iarbă,
Într-o noapte,
În ale greierilor șoapte,
Privind pe cerul plin cu stele,
O buburuză se visa
În dans frenetic printre ele.
”Cât de frumos e printre aștri
Îmi par și galbeni și albaștri
Și cât de mult aș vrea să zbor
Să îi ating… Dar nu-i ușor!”
Gândea gâzuța-n mare jale.
”Trebuie să fie o cale!”.
Și cum privea în sus, la stele,
I se păru că vede-n ele
Potir de trandafir pătruns…
”Oare, cum o fi ajuns?”
Și chiar atunci, ca o scânteie
Luci în mintea-i o idee:
”Firele de iarbă-s sfori,
Iar gândacii croitori
Ar putea să mă ajute!
Au picioare pricepute
Chiar acum să împletească
Scara mea, scară cerească!”
Scara, imediat croită,
Fu, de trandafir, proptită.
Iară gâza, cu gând dulce,
Porni, iute, să o urce.
”Hai, își spune, fii mai brează
Că acuși se luminează!”
Și cu spor, încrezătoare,
Ajunse-n sfârșit, pe floare.
Dar când aripa să-ntindă
Stele-n dans să le cuprindă
Văzu, în lacrimi, că nu poate.
Stelele-s mult mai departe…
Tristă, deznădăjduită,
De urcuș în van sfârșită
Buburuza, în delir,
În boboc de trandafir,
Adormi amar plângând.
Dar… deodată, pe pământ,
Se trezi dusă de vânt.
Printre lacrimi, ea zări
Felinare și făclii
Stele-n iarbă, cu sclipici,
Sute, mii de licurici…
”O! Acum mi-e deslușit
Alte stele am râvnit…
Nici nu mi-a trecut prin gând
Că cer e sus,
Și cer e pe pământ”.
Iar de atunci, în fiecare noapte
În ale greierilor șoapte,
în grație, cu mintea trează
Cu licuricii, ea dansează…
Sub pături
From Respiratii |
Iar e toamnă în livadă,
Frunzele se țes grămadă
Ca sub pături să se amuze,
Peste iarnă, mii de gâze.
Pregătite-s toate, toate
De iernat. Au și bucate,
Au și haine colorate,
Greierul e închiriat
Pentru dans, pentru cântat.
”Calcă, dar, acuma blând
Peste frunzele-n pământ:
Suntem noi, gâze, sub pături
Te rugăm să nu ne mături!
Și de-i vrea, și de-i mai trece
Hai cu noi și te petrece!”
Serbare
From Muze peste tot |
Albinuțe, fluturi, flori
Greieri, melci și buburuze
S-au desprins de printre muze,
O feerie de culori!
Și ce zumzet, ce mirare
Ce emoții, bucurie
Toate fost-au mărturie
Pe sub razele de soare!
Ați ghicit de ce vorbesc,
Sincer, nu mă îndoiesc!
Nu-i de nici o căutare:
Grupa mică la Serbare!
Nepereche
La mine-n șosetărie
s-a votat democrație
toți ciorapii sunt în streche
vor designer… nepereche
și-mi explică-n gura mare
cum să intre pe picioare:
”De vrei să nu-ți fie dor
pui pe stâng, unicolor
iar de vrei să nu mai plângi
dreptul îl încalți în dungi!
Vrei să faci o nefăcută?
Una lungă, una scurtă!
Iar când chefu-i de nimic,
o șosetă și-un cipic!
Pentru zilele cu nori,
șosețelele cu flori!
Dar nicicum să îndrăznești
să ne mai împăturești,
chiar suntem sofisticate,
vrem să stăm amestecate!”
Poți să le mai spui ceva?
Nici poveste! Și-uite așa
m-am ales eu cu șosete
unice, fără pereche…
Atelier de toamnă
Macul şi Buburuza (Cum se face)
Povestea, ştiu, nu e aşa,
dar ne-o putem imagina:
S-a-ntâmplat c-o Buburuză
o năstruşnică, o zuză!,
s-a îndrăgostit de-un Mac.
Şi-a facut din el iatac
şi de-i trează tot visează
lumea cum i-o colorează…
From Desenele mele |
Iar de-aşa multă visare,
zuza a ajuns la soare.
Macul,
amețit de prea iubire,
s-a făcut roş’ de ruşine…
From Desenele mele |
Si, la schimb, de-amor cuprins,
a vopsit-o-n roşu aprins
iar s-arate cum c-o ţine,
pe vecie în iubire,
i-a mai presarat pe aripi,
din seminţe, şi buline.
Da! De-atunci sunt de-o culoare,
el un mac, ea-zburătoare.
Mădălina ROTARU, vol. ”La un pahar de rouă”