Category Archives: La un pahar de rouă – poezii pentru copii

Norul si furnicile

“Pleacă, norule de-aici,
-strigă sute de furnici
ne strici treaba toată, toată
hai, fuguța, dă-te roată
ne-ai făcut din mușuroi
un morman greu de noroi!”

From Desenele mele

”Eu mă duc, dar țineți minte,
că sunteți furnici cu minte,
fără mine, fără ploi,
ați mai face mușuroi?
Din pământ uscat se poate
să vă adunați bucate?
Nori și soare facem rând
pentru voi. Deci, pe curând!”

vol. La un pahar de rouă, Mădălina ROTARU

Luna și pălăria

Şi-a tuflit Luna pe creştet albă pălărie-nor,
de-a muțit toată suflarea. Greierii, doar, râd de mor,
și se tăvălesc în iarbă, și se tăvălesc prin flori
și se hohotesc în cântec și-n isterice viori,
de-albăstrită de jignire, după asemenea primire,
Luna și-a ieșit din fire…
De necaz, cocheta Lună s-a ascuns în nori de tot
și-au plecat cu ea și stele, parte bună în complot.
Și-uite așa, o săptămână, doar cu nori fără de lună,
nimeni n-a avut vreo parte de povești cu ”noapte bună!”.

From Desenele mele

Greierii zac muți în iarbă.
”Ce-am făcut?”, se tot întreabă,
”Haide, ieși cucuoană lună, ce te-ai supărat așa?
Tu cu pălăria ta!”
Doar un greier’ cântă-n strună,
”Poate-o apărea la loc…”
Și îi zice menestrelul cu vioara lui de foc
și-au intrat și alții-n joc
și-au chemat și-o greiereasă.
Luna tot n-a vrut să iasă.

Până când s-a-nduplecat.
Doamna Lună i-a iertat!
Dar de-atunci, lumea să știe,
nu mai poartă pălărie.

Izbucniri

Cică de azi, Primăvara chiar vine. Porneşte cu o încălzire uşoară urmată de topirea zăpezii, urmată de ieşirea gândăceilor la suprafaţă, a melcişorilor şi alte drăguţe şi pişcătoare vietăţi, urmată de izbucnirea în râs a mugurilor, urmata de datul în floare al florilor, urmată de făurirea cuiburilor de către rândunici, urmată de instalarea, efectiv, a unei stări generale de euforie şi buna dispoziţie.

Iar de n-o fi așa, nu-i nimic, am pentru tine ceva:

From Desenele mele

Vremea buna, vremea rea,
hai la mine-n cafenea!
Fluturasi si buburuze
melcisori si-albine zuze
stau la vorbe calde, bune
pufuleti, si fulgi, si-alune,
frisca dulce la cafea,
ia un loc si dumneata!

Roxette – How Do You Do!

Să ne facem de cap așadar, cum știm noi mai bine, cu o cafeluță, un cântecel și o urare strașnică de BUNA DIMINEATA, oameni dragi din lumea mare, pofta buna la cafea si pofta de întâmpinat primăvara, sorbind impreuna din ea!

Curcubeie

Am în viaţă Curcubeu
Unde-l văd? Ţi-arăt chiar eu:

From Desenele mele

Din obraji îi tragi roşeaţa
Oranj, galbenul, verdeaţa
Le extragi din chicoteli,
Albastrul – din învârteli
Indigoul – din mânuţe
Când le pui pe hârtiuţe
Mici amprente de cerneală
Degete la socoteală.
Zâmbet trist sau violet
De-i dojană “pe nedrept”…

Hei, dar cui şi ce spun eu?
Ai şi TU un Curcubeu!

vol. Creioane colorate, Bacau, 2013

Derbedeii

From Desenele mele

Printre fulgi de nea, de vrei,
soarele-ți face alei
și te poartă prin zăpadă
către strașnică paradă
ce nicicând n-ai mai văzut.
Ce-ți rămâne de făcut?

Păi, să iei un pumn de nea
să privești după perdea,
mici, năstrușnici ”derbedei”
dans nebun de… ghiocei.

Dă zăpada într-o parte:
Primăvara nu-i departe! 🙂

Oamenii – zapada

Abia așteapta pe-nserat
– dacă te vei fi culcat! –
oameni cu fețe ciudate,
cu cojoace aruncate,
sa își spună câte-o vorbă…
Ziua, vorbele-s în tolbă!

From Desenele mele

Să se laude cum, care
dintre ei este mai mare,
ce băiat sau ce fetiță
le-a pus ochi, nas și guriță,

și ce tare s-au distrat
– chiar dacă au înghețat –
copilașii, să își vadă
mândri Oamenii – Zăpadă!

vol. ”La un pahar de rouă”, Mădălina Rotaru, Bacău, 2012