Category Archives: oaza de (in)cultură

BACAUL ALTFEL, d'ale jurnaliştilor, evenimente, oaza de (in)cultură

Și-au lăsat prejudecățile pentru a savura împreună un ”Ceai pentru suflet”

Leave a comment
From De-ale jurnalistilor

Biblioteca Universității ”Vasile Alecsandri” din Bacău s-a transformat, pentru o seară, seara de 8 octombrie 2014, într-o primitoare… ceainărie căreia i-au trecut pragul peste o sută de băcăuani din domenii diferite de activitate, de la reprezentanți ai autorităților publice locale, oameni politici, reprezentanți ai unor instituții publice și agenți privați, la psihologi, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, cadre didactice, cadre medicale, artiști și tineri voluntari.

Prilejul transformării Bibliotecii în ceainărie a fost inaugurarea, oficial, în cadrul unui proiect pilot Bacău – Satu-Mare inițiat de Asociația Mutatis Mutandis (A.M.M) din Bacău derulat în parteneriat cu Universitatea ”Vasile Alecsandri” Bacău, a Centrului de Resurse și Urgențe Psihologice (C.R.U.P), ”un vis devenit realitate – după cum a apreciat psih. Alina Căprioară, președintele AMM Bacău – prin contribuția unui număr impresionant de oameni din sfere total diferite de activitate, dar care au înțeles să construiască în Bacău o comunitate mereu surprinzătoare”. C.R.U.P. reprezintă, practic, ”o rețea de psihologi acreditați și voluntari (www.schimbareainbine.ro) care te vor însoți în orice experiență pe care o trăiești, pe care vrei să o înțelegi, să o asumi, să o transformi într-o lecție de viață”, un loc cald, intim, prietenos în care beneficiari de consiliere psihologică gratuită online și fizic, pot fi toți cei care au suferit o pierdere, o traumă, fie ea legată de pierderea unui loc de muncă, a unei realții, de ”pierderea de sine” etc.

From De-ale jurnalistilor

De altfel, evenimentul de inaugurare a Centrului a fost, în sine, o lecție de viață, cei prezenți, fără a ști ce-i așteaptă, fiind puși, la propriu, în fața unui exercițiu de sinceritate și prietenie prin invitația de a savura împreună un ”Ceai pentru suflet”. La propriu și la figurat. Pentru aceasta, invitații au fost încurajați chiar să vină cu cești de ceai de acasă, mulțimea de cești adunate, de toate formele și culorile, devenind astfel, expresia unei comunități ce nu poate funcționa decât prin implicarea reală a fiecărui individ în parte. Prin atmosfera extraordinară creată de Alina Căprioară, invitații au intrat imediat ”în joc”, dezbrăcându-se de hainele – funcție, de cuvinte ”mărețe”, oficiale, pentru a savura, pentru mai bine de trei ore, ”Ceaiul pentru suflet”, împărtășindu-și unii altora gândurile, trăirile, nevoia fundamentală de iubi și de a fi iubit, de a îmbrățișa și a primi o îmbrățișare, de a dărui pentru a primi la schimb bucuria darului făcut, pentru a recunoaște că, indiferent de statut, ”Totuși sunt ca voi”, cum spune celebrul cântec al trupei Phoenix, reinterpretat în deschiderea evenimentului de bluesman-ul Vali Răcilă.

From De-ale jurnalistilor

Inaugurarea C.R.U.P Bacău – proiect suțtinut de Elitemob, Destine Broker de Asigurare, Grafit Invest Bacău, Bliss Coffee, Gia Cafe, Radical Epil, Giorgio Graesan Bacău, Floraria Evial – a fost cuprinsă în calendarul activităților derulate de AMM Bacău în cadrul proiectului cu finanțare de la Consiliul Local Bacău, „Educație pentru viață. Puterea exemplului”.

From De-ale jurnalistilor
BACAUL ALTFEL, d'ale jurnaliştilor, evenimente, oaza de (in)cultură

Burse pentru elevii implicati civic, de la Fundatia Comunitara Bacau, prin Pambac

1 Comment

pambac
Tinerii băcăuani implicați de la ”foarte” la super în activități menite să aducă schimbări în comunitate, implicați totodată în activitățile școlare, cu rezultate la concursuri naționale și internaționale au șansa, și în acest an școlar, de a ”pune mâna” pe o bursă din Fondul Pambac, program inițiat de Fundația Comunitară Bacău.

Astfel, până pe 4 octombrie, liceenii care se regăsesc în criteriile de mai sus, sunt invitați să depună dosare în vederea obținerii de burse din Fondul Pambac, la sediul Fundației Comunitare Bacău, str. Vasile Alecsandri 18 (în incinta Colegiului Tehnic ”Anghel Saligny”).

”Bursele educationale sunt modalitatea prin care Fundaţia Comunitară Bacău transmite un mesaj în comunitate: este nevoie de excelenţă în tot ceea ce facem. Excelenţa elevilor trebuie stimulată. Un fond numit este modalitatea prin care persoane fizice sau companii locale pot susține cauze din comunitate. Numele aduce cu el amintiri, experiențe, calități și valori. Când spunem un nume, evocăm o intreagă personalitate, un mod de a fi și de a acționa. Implicarea capătă personalitate și identitate. Fondul Numit Pambac vorbeste despre implicare in educatie, filantropie, viitor”, a declarat Mihai Căprioară, reprezentantul Fundației Comunitare Bacău.

Bursele se acordă pentru fiecare din domeniile Ştiinţe exacte (matematică, fizică, chimie, biologie); Ştiinţe umaniste și sociale (limba română, filosofie, economie, psihologie, logică, sociologie, cultură civică); Ştiinţe tehnico-aplicative (informatică, discipline tehnologice); Sport; Arte.

Liceenii care aplică dosare pentru înscrierea în competiție trebuie să scrie un eseu de două pagini pe tema ”cum pot eu contribui la schimbarea în bine a comunității?”, alte acte pe care dosarele trebuie să le conțină fiind: fisa inscriere tip, CV, recomandare de la un profesor, adeverință de elev care sa contina media generala pe ultimul an scolar, copii după diplome cu rezultatele la concursuri naţionale şi internaţionale și copii după adeverinţe de voluntariat, precum și adeverinte de venit ale parintilor.

Pentru informații detaliate legate de condițiile de participare la competiția de burse educaționale, liceenii sunt invitați să acceseze site-ul Fundației Comunitare Bacău, secțiunea Fondul Pambac, anul școlar 2014 – 2015 sau să sune la numărul de telefon sau 0740435959, persoană de contact Gianina Ozturk (Director programe)
Valoarea totală a burselor care vor fi acordate în acest an se ridică la 30.000 lei.

BACAUL ALTFEL, d'ale jurnaliştilor, evenimente, oaza de (in)cultură

Conferința de Matematică Aplicată și Industrială la a 22-a ediție

1 Comment

universitatea

Bacăul este gazdă, în intervalul 18 – 21 septembrie, a celei de-a 22-a ediții a Conferinței Internaționale de Matematică Aplicată și Industrială, manifestare organizată de Facultatea de Ştiințe a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Departamentul de Matematică, Informatică şi Ştiințele Educației, în colaborare cu Societatea Română de Matematică Aplicată şi Industrială (ROMAI), Institutul de Statistică Matematică şi Matematică Aplicată „Gh. Mihoc – C. Iacob” al Academiei Române (Bucureşti) şi Academia Oamenilor de Ştiinţă (Bucureşti).

Participanți din 19 țări – SUA, Canada, Franța, Spania, Austria, India, Moldova, Algeria, Albania, Turcia, Tanzania, Israel, Macedonia, Tailanda, Bulgaria, Rusia, Polonia, Germania, România -, respectiv academicieni, profesori universitari, cercetători în domeniu vor prezenta peste 120 de lucrări pe temă, ”scopul acestei conferinţe fiind să aducă laolaltă personalităţi de prestigiu din domeniile matematicii şi informaticii, specialişti cu experienţă, dar şi cercetători în formare, pentru a-şi face reciproc cunoscute rezultatele ştiinţifice şi pentru a realiza un schimb liber de idei”, a spus lector univ. dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, prorector cu etica şi imaginea universităţii.

Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc vineri, 19 septembrie 2014, ora 9:00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, participarea celor interesați fiind liberă.

FOTO: BACAU EXPRES

BACAUL ALTFEL, oaza de (in)cultură

Cu burta pe eBook

Leave a comment

10630602_10154582206325290_4542977557610074526_o

O chestie faină se întâmplă din acest an școlar la Colegiul Tehnic de Comunicații ”N. V. Karpen” din Bacău, iar când zic că e o chestie faină nu pot să nu mă gândesc la cât de simplă este ea și cât de ușor aplicabilă. Conducerea unității a găsit de cuviință ca parte din banii proveniți din cotizațiile (cu chitanță, da?, NU ca în alte unități) părinților preșcolarilor și liceenilor care urmează cursuri aici să fie util direcționați nu doar către reabilitarea și dotarea sălilor de clase cu mobilier nou și material didactic, ci și către dotarea Bibliotecii Colegiului cu eBook-uri.

Deocamdată au fost achiziționate 30 de eBook-uri pe care liceenii le pot lua cu tilu de împrumut acasă, de la Bibliotecă, pentru a lectura nu doar volumele impuse de programa școlară, ci și orice alte titluri din literatura națională și internațională, inclusiv cărți de specialitate. Dacă chestia asta faină se va bucura de succes, conducerea Colegiului ”Karpen” promite că va continua investițiile în acest sens.

Fain, nu e așa? Haideți, cu burta pe… eBook! 🙂

d'ale jurnaliştilor, Marturisiri, oaza de (in)cultură, ofurile mele, STRIGĂTE

Vă rog, nu-mi mai loviți copilul!

Leave a comment

Poate că aşa e, poate că nu am niciun drept să intervin în educația dată copilului său de un părinte. Cred, părinte fiind la rândul meu, că dreptul fiecăruia de a aplica metodele (considerate, asumate ca fiind) cele mai eficiente pentru pregătirea pentru viață a propriilor copii trebuie respectat. Am obligația, cel puțin morală însă, de a interveni atunci când educația pe care unii părinți o dau copiilor lor are consecințe imediate și pe termen lung asupra educației copilului meu. De aceea spun, vă rog, nu-mi mai loviți copilul!

Pentru mine – aşa am fost educată şi le mulţumesc părinţilor mei pentru asta! – principiul ”bătaia este ruptă din rai!” nu este valabil. Nu a fost niciodată. Consider că cel mai mare rău în devenirea cuiva este abuzul fizic și verbal la care a fost supus în copilărie, chiar dacă, poate, numai în primii trei-patru ani de viaţă. Nici măcar cu ”micile” urecheli sau ”pălmuțe” peste ”funduleț” sau peste mânuțe nu sunt de acord. Și mai cred că, de fapt, în sine, fără a o recunoaște, niciun părinte nu e de acord cu ele. Mi-e lesne să înțeleg, totuși, cât de greu este, ca părinte, să te abții de la mici urecheli și pălmuțe. Iar asta, tocmai pentru că sunt părinte. Și pentru că, cu durere și vină o recunosc, nu mi-a fost dat, vreodată, până la a fi părinte, să ating în anumite momente un asemenea grad al furiei încât să mă simt dominată de cele mai agresive porniri. La fel cum, la extreme, până la a fi părinte, nimeni, niciodată, nu a reușit să mă urce pe culmile fericirii… Cu greu, în anumite momente, cu greu, cu vină o recunosc, mă abțin din vreo ”urecheală” sau ”pălmuță”.

Iar acest ”cu greu” este tocmai ceea ce cer altora să respecte. Este modul meu de a-mi educa micuțul și… de a mă autoeduca. De aceea spun, vă rog, nu-mi mai loviți copilul!

From Neverending Praga, aprilie 2011

Pentru că: lovindu-vă copilul pentru motive pe care le găsiți întemeiate (eu zic că nu, nu sunt, nimic nu justifică un act de violență asupra a nimic și asupra nimănui!) în prezența copilului meu, mi-l loviți. Orice apostrofare a copilului dumneavoastră prin utilizarea unor cuvinte precum ”prost”, ”tâmpit”, ”nebun”, “gura mă-tii de copil!” etc. în prezența copilului meu este o jignire a celui din urmă. Nu mă înțelegeți greșit. Dar, dacă eu, ca părinte spectator la astfel de moduri de educare a copiilor mă simt lovită și abuzată verbal, un copil educat că ”nimeni, niciodată, nu are voie să te lovească, nici măcar mama și tata nu au voie!” cum se simte? După privire, după gesturi, spectator la un astfel de mod de ”educație” a unui alt copil, copilul meu se simte, la rându-i, bătut și jignit.

Nu intervin în modul nimănui de educare a propriului copil și am pretenția ca nici alții să nu intervină în modul meu de educare a copilului.

De aceea vă cer, nu vă rog, vă cer: încetați să-mi mai loviți și să-mi jigniți copilul!

Editorial, 31 iulie 2014, Ziarul de Bacau

d'ale jurnaliştilor, Marturisiri, oaza de (in)cultură, ofurile mele

Între patru pereți

Leave a comment

M-am surprins măcinată zilele trecute, fiind martora unui eveniment din sfera culturii organizat de o instituție de cultură, de întrebarea ”unde se vor fi ascunzând sensurile unor cuvinte mari, precum identitate culturală și valoare națională?”. Revin de fapt la această frământare ori de câte ori mi se întâmplă – în virtutea inerției sau a atribuţiilor de serviciu – să mă aflu în instituția respectivă, dar nu numai, la evenimente organizate cu scop nobil, de altfel, dar care eșuează, pentru mine cel puțin, prin reducerea evenimentului la, mereu, aceeași concluzie – lamentabilă tânguire: ne-au murit valorile naționale, tinerii din ziua de azi nu mai pun preț pe nimic, este nevoie de regăsirea identității naționale, culturale. ACUM, prin NOI! Vorbe mari, aruncate teatral până la penibil, de către reprezentanți ai vieții culturale a urbei. A urbei viaţă şi… cam atât.

Înțeleg pe undeva nostalgia unora legată de modul de desfășurare a evenimentelor culturale de altădată – vremuri când, din păcate, astfel de evenimente erau singurele modalități de a transmite ce simți tu, voalat, dincolo de obligația de a recita versuri impuse despre patrie și conducătorul iubit. Înțeleg și răbufnirile – pe alocuri justificate – legate de ”eternul” dezinteres al ”tinerilor din ziua de azi” pentru manifestări culturale. Înțeleg și accept astfel de atitudini pentru că, dacă n-aș face-o, aș deveni în mod automat una de-a celor dintâi amintiți, dar nu pot să nu-mi reamintesc de fiecare dată că părinţii spirituali ai acestor copii suntem noi.

From Diverse

Ca atare, au ajuns, așa în acceptarea mea, să mă sâcâie toate aceste devieri ale sensurilor unor concepte precum cultură, identitate, valoare. Vorbim cu atâta înverșunare de poeții NOȘTRI, de valorile NOASTRE, de limba NOASTRĂ, de parcă ne-am fi născut cu peniţa în mână, de parcă maicile ne-ar fi zămislit pe podiumuri ornate cu lauri, de parcă ne-am fi născut vorbitori de limbă și direct cititori de literatură română, nu niște bieți prunci universal orăcăitori.

Dragi părinţi spirituali, un om devine valoros prin ceea ce face, nu pentru că este băcăuan, bistrițean, bucureștean, român, american, englez sau somalez. Un om devine valoros atunci când ceea ce face el produce efect dincolo de vreo graniță. Închiși între patru pereți, pictorii nu pot deveni celebri și nici scriitorii valoroși dacă-și țin gândurile în cerc restrâns, iar un actor nu se face cunoscut încăpățânându-se să-și țină recitalurile în baie, în fața oglinzii. La fel, dacă vreţi, la conştiinţa chiar a “valorilor autohtone” nu se ajunge negând “valorile autohtone” ale altora.

Despre ce identitate culturală vorbim, despre ce mândrie națională, despre ce valori autohtone, deci? Că mie nu mi-i clar.

Editorial Ziarul de Bacau, 7 iulie 2014

colţul meu de creaţie..., d'ale jurnaliştilor, de moment, evenimente, Marturisiri, oaza de (in)cultură

O marturisire

Leave a comment

Editorial, Ziarul de Bacau, 11 aprilie 2014

“Nu mă întrerupeți, vă rog, și nu mă întrebați, astăzi, nimic, – mi-am rugat, sincer, prietenii online, printr-un status, acum două zile -, am de savurat tot ce, de vineri încoace, cu văzul, cu auzul, cu inima și trupul am avut de pipăit, de încercat și de iubit. Cred – mi-am continuat statusul -, chiar cred că avem, totuși, toți pe lume o singură misiune, aceea de a împărtăși, pentru a primi, IUBIRE. Am primit, în cadrul celei de-a IX-a ediții Gala Star, una dintre cele mai frumoase și intense manifestări ale IUBIRII”…

Am trăit, răspund acum neîntrebărilor, în perioada 4 -8 aprilie 2014, în Bacău, un biet oraș provincial în care aparent nu se întâmplă nimic, o nouă “una dintre cele mai frumoase experiențe de viață de până acum”: Gala Internațională a Recitalurilor Dramatice “One Man Show” – Gala Star, eveniment ignorat, cumva, până acum de mine, ajuns în 2014 la a IX-a ediție. Și, sper, nu ultima.

Am primit, cu bucurie, lecții despre ce înseamnă a fi spectator și a fi actor. Am învățat că distanța dintre cel dintâi și cel din urmă sau, dacă vreți, noncoformist vorbind, că distanța dintre un fan și artist/idol poate fi inexistentă, că ea se măsoară – de ceva vreme am avut bănuiala asta, acum doar mi s-a confirmat – în distanța dintre palma dreaptă și cea stângă reunite în aplauze, se măsoară în distanța dintre un scaun și o scenă până la a fi confundate scaunul cu scena și se măsoară printr-o îmbrățișare.

From Diverse

Am învățat, încă o dată, că fondul face forma, o formă fără fond fiind doar una dintre definițiile ignoranței. Am învățat – iar spusele, ulterior Galei, auzite la academicianul Solomon Marcus într-un alt frumos eveniment, nu au făcut decât să mă fericească și mai mult – că orice lucru, orice acțiune, pentru a aduce mulțumire, se face cu drag și din drag și nu pentru finalitatea lui imediată, trecătoare. Am învățat de la oameni de notorietate la nivel internațional, precum actorul hollywoodian de origine italiană, Nick Mancuso – marele câștig al acestei Gale – sau regizorul Alexander Hausvater, că un actor care-și iubește cu adevărat rolul nu e nevoie nici măcar să și-l învețe pentru a fi eclatant pe scenă. Și am învățat încă o dată că iertarea de sine în primul rând, pentru a-l putea ierta pe încrâncenat și a-l iubi cu adevărat, este fundamentală în atingerea, emoțional vorbind, a infinitului…
Revin la spusele academicianul Solomon Marcus pentru a vă mărturisi cum am înțeles eu că nemurirea este de atins: “Dacă am fi lipsiți de poezie, de artă și știință, am fi robii finitului”…
Și revin la spusele, la o cafea, lui Nick Mancuso: “Când teatrul este puternic, societatea este puternică, economia este puternică”… Teatrul, așa cum l-am reînvățat eu zilele acestea, ca o formă de manifestare a iubirii.
Mulți dintre dumneavoastră știți despre ce vorbesc, fiind prezenți la eveniment, emoțional vorbind. Alții știți de asemenea, dar detașați de emoțional, prezenți doar fizic și cu încrâncenare. E firesc, nu putem trăi toți la fel, în același timp, o aceeași emoție chiar dacă uneori atât de intensă, individual, este trăirea aceea încât timpul se oprește pentru a fi toți unul și același într-un loc. Eu despre asta v-am mărturisit. Despre cum, trăind individual, pe tot parcursul Galei Star 2014, o emoție atât de puternică, mi-am adus în ea, oprind timpul în loc, nu doar spectatorul de lângă mine sau actorul de pe scenă, nu Bacăul tot în sala de teatru, ci lumea toată…

evenimente, muzica mea, oaza de (in)cultură, primite-n dar

Ce bine! :)

Leave a comment

Cred ca am sa fac o categorie aparte, pe blog, “De nedescris”. Acolo sa trec doar data si locul in care ceva ce mi-a taiat rasuflarea s-a petrecut, iar pentru ca mi-a taiat rasuflarea n-am fost capabila sa scriu despre.

Una dintre postari ar fi, cu siguranta,
NICU ALIFANTIS, concert 40 de ani de activitate, Bacau, 14 martie 2014, ora 19.00, Casa de Cultura “Vasile Alecsandri”. De nedescris.

Ce bine ca esti, si-a inceput spovedania prin cantec, de doua ore, artistul. Spovedanie, da, asa am inteles eu sa ascult cantecele sale, ca pe o spovedanie. Nu una a pacatelor insa, eventual, pe alocuri, a unor regrete fata de cuvinte nerostite la timpul lor, rostuite insa, prin cantec acum, dupa 40 de ani de activitate. Un concert marturisire-manifest a iubirii fata de cantec si fata de oameni in toate culorile lor (Mozaic). Cantece vechi, acorduri noi, Alifantis ne-a plouat in luna lui marte, ne-a acoperit inimile cu ceva, ne-a nins in luna lui decembre, ne-a calatorit in ani printre generatii si natii. Nicu Alifantis, dupa 40 de ani de cantec, ni s-a spovedit, ne-a si binecuvantat.

“Tu-ti dai seama ca eram in facultate cand ne-am cumparat casetele audio cu Nicu Alifantis 25?” – imi sopteste sotul. Ne strangem de mana. Ce bine ca esti!

evenimente, Marturisiri, oaza de (in)cultură

“Călin (povestea moderna)”, un spectacol de dat in judecata

1 Comment

Despre lucrurile care mă marchează într-un anume fel, de bine sau de rău, mi-e greu să scriu, veche meteahnă, mare of al meu. La fel îmi este greu acum să scriu despre ”Călin (povestea modernă)”, spectacolul de 60 de minute (crunte ticăieli de ceas!), mut, în regia lui Horia Suru și interpretarea Elizei Noemi Judeu (Teatrul Municipal ”Bacovia” Bacau) și a cărui (mult așteptată de mine, cel puțin) premieră a avut loc pe 2 martie în Bacău…

M-am abținut de la citirea altor recenzii, am simțit nevoia să scriu in afara altor lecturi, chiar dacă știu deja că pe cât de iubit, pe atât de stupid este considerat acest spectacol. Eu fac parte din categoria celor care il iubesc.

From Diverse

”Călin…”, i-am spus-o și regizorului după premieră, este un spectacol atât de banal, că șochează. Preț de 60 de minute, am șezut în fața unei mari oglinzi, nu pentru a mă reflecta pe mine, eu, din fericire, NU mă regăsesc în povestea personajului (mut!) interpretat de Eliza, am regăsit însă, cu apăsare, viața a numeroase femei din Romania de acum si cu atat mai mult, din România anilor ’80.

Dincolo de aparențe, ne consumăm disperările și singurătatea între patru pereți, cum numai noi o știm, cu tabieturile noastre – culmea, aceleași tabieturi feminine – până la abandonarea de sine în anumite cazuri, abandonare tradusă prin sinucidere. Disperări legate de iubire, iar aici îmi permit să cred că-i vorba nu neapărat de iubirea închegată/dezlegată într-un cuplu, ci de iubire în general, de nevoia de a fi și rămâne umani, carnali, spirituali, dependenți de o formă sau alta de iubire, tradusă fie și numai prin socializare (oh, de cate ori n-am ridicat receptorul acela de telefon, pentru a-l tranti imediat la loc!). Cam ăsta ar fi, pe scurt, subiectul spectacolului: ce stă, de fapt, de (prea multe) ori, în spatele/sub o rochie/costum elegant(ă) după ce e pus(ă) în umeraș… Singurătate. În cazul spectacolului de față, singurătatea cu sine, dar (provocare pentru regizor!) ce tristă este singurătatea în doi!

Eliza face în ”Călin…” un rol excepțional. Excepțional! Cam atât despre Eliza.

Ceea ce m-a impresionat este munca regizorului. Horia Suru mi s-a dezvăluit prin ”Călin…” dincolo de un excelent regizor, un excelent psiholog. Pe mine asta m-a copleșit. De cât de bun cunoscător de suflete este Horia Suru. Atenția acordată detaliului, celui mai mic detaliu, care definește rutina, fara masca, mi s-a părut excepțională. ”What the fuck!” mi-am repetat pe parcursul celor 60 de minute de ticăieli ale ceasului, de une pana mea știe ăsta că exact asta se întâmplă, în dureros de multe cazuri, între cei patru pereți ai unei femei? Pereți și camere de inimă…

Las deoparte “Love Story”, o las deoparte si pe Mihaela Runceanu, îl las deoparte și pe Călin (știu, par superficială!), fiul actritei cu participarea lui extraordinara, las deoparte ticaitul ceasului si decorul.
N-aveti decat sa mergeti la Teatru sa vedeti de ce!

Mai spun doar atat: ”Călin…” are un subiect atât de banal că numai un bun psiholog ar fi putut să-l regizeze și să facă din el un spectacol… Cât curaj! Psihologii, din câte știu, nu au voie să dezvăluie tainele celor consiliați, nu-i așa?

N. B. Au mai scris despre spectacol Violeta Savu, Ionut Avram, Carmen Mihalache

d'ale jurnaliştilor, Marturisiri, oaza de (in)cultură, ofurile mele

Dincolo de rețele, pânze de păianjeni…

Leave a comment

În prima decadă a lunii ianuarie 2014, ideea unui proiect inițiat de o instituție de cultură băcăuană “a devenit virală” – pentru a fi și eu “pe val” cu exprimările! – pe Internet. Cu maximă rapiditate, ideea, una caritabilă și frumoasă în și prin sine, a fost “asumată” de un public larg utilizator de rețele virtuale de socializare și împărtășită prietenilor și prietenilor prietenilor și tot așa, de a ajuns minunata idee și-n presa națională, incluzând aici și blogosfera.

După fix o lună de la lansarea proiectului și excelenta promovare în online cel puțin a scopului acestuia, rezultatele “așteptate” sunt, însă, neașteptat de slabe. Spre zero chiar, raportându-ne numeric, la sutele, poate miile de oameni care și-au exprimat virtual, prin “like & share” susținerea cauzei.

From Evadarile noastre muzicale

La fel, în ultima perioadă – și nu cred că n-ați constatat și voi – concerte la care acum doi-trei ani ușile cluburilor în care urmau să fie susținute se închideau cu mult înaintea începerii lor din cauza/datorită publicului foarte numeros, acum abia de numără câteva zeci – iar când spun câteva zeci mă refer la zeci sub 50! – de participanți. Ba, am asistat chiar la concerte la care publicul am fost doar noi, câțiva prieteni, 10 – 15 oameni… Vorbesc despre concerte sau spectacole de orice gen, la prețuri decente, susținute de trupe și artiști renumiți care acum doi-trei ani, în această urbe a noastră, umpleau sălile pub-urilor/cluburilor la refuz.
S-ar putea motiva lipsa publicului de acum, prin cea de bani sau printr-o piață locală suprasaturată de astfel de evenimente? Nu, nu cred! Dacă ar fi așa, evenimentele anunțate de organizatori pe rețele de socializare n-ar avea SUTE de “attending”-uri. Adică de confirmări de participare. N-ar avea mii de “like”-uri și “share”-uri. N-ar avea nici trupele și artiștii atâtea comentarii de la fani prin care cei din urmă le solicită celor dintâi venirea în spectacole în urbea lor.

Dincolo de concerte și spectacole, realitatea este aceasta în orice altă situație: expoziții, lansări de carte, acte caritabile, mitinguri etc. Pe rețelele de socializare, aproape toată lumea e prezentă peste tot. Prin “like”, “share”‚ “comment”, “attending”, citate de (cele mai) multe ori eronate și rupte aiurea din context, lumea e activă! În sălile de spectacole, însă, în cluburi, în galerii, în librării și biblioteci, în stradă, se țes pânze de păianjeni…

N. B. Nu, nu am vrut să evidențiez ca alții – culmea, cei mai mulți provenind din categoria “like&share&attending” și citate! – că rețelele de socializare sunt nocive. Ba, dimpotrivă, am vrut să spun că este cât se poate de util să ai cont pe o astfel de rețea. Vei vedea mai ușor adevărul despre cel de lângă tine…

N. B. 1 Ideea-proiect de care vorbeam la început se numește “Bilet în așteptare” și a fost lansată de Teatrul Municipal “Bacovia” Bacău. Amănunte? Peste tot în rețelele de socializare.

EDITORIAL Ziarul de Bacau, 11 februarie 2012