All posts by river

Despre o anume dibacie

Uneori, am senzația că suferința este o abilitate. “Dibăcia” pe care o au unii în a căuta, asuma pentru a-și iubi și poate duce, apoi, suferința este, pur și simplu, uluitoare.

From Diverse

Iar uneori ea se transforma în poezie. Una tulburătoare. Cum tulburătoare este poezia Evei Precub în “Aici nu mai locuieste nimeni”, volum apărut la Editura Casa de pariuri literare, pe care mi l-am dorit foarte mult, pe care l-am primit cadou și pentru care mulțumesc editurii încă o dată.

Dacă o găsiti pe Eva Precub în librării, răsfoiți-o, este un profesor al materiei “asumarea suferinței” foarte bun!

Inspirație

11 ianuarie

Vi se întâmplă și vouă, sunt absolut convinsă -iar asta mă face să răsuflu ușurată că nu e vorba despre vreo problemă reală a mea personala, ci doar de un moment anapoda – să aveți blocaje de gânduri, așa este? Am deschis fereastra chiar, să-mi trezesc simțurile, dar nu, sunt în continuare amorțită și ocolită de muze.

From Desenele mele

Or fi dormind și ele, muzele, la ora asta, na, în plus e destul de frig așa că nu pot decât sa le urez să se odihnească bine, să mai lenevească un pic la căldurică, pentru că și ele dacă se trezesc tot amorțite atunci chiar că n-am făcut nici o treabă!

Cafeaua de azi e marcată de inspirație, îmi permit să concluzionez, chiar dacă prin însăși absența ei! :))

Emeric Imre – Ramuri de lumină

BUNA DIMINEAȚA, poftă bună la cafea și poftă de trezit muze, sorbind împreună din ea! 🙂

”Nebun de alb”, Emeric Imre revine in The Stage

E aproape o tradiție de-acum, ca puterea de a trece peste gerul iernii să ne-o dea, prin căldura cântecelor sale, încă ”Nebun de alb”, nimeni altul decât… prietenul EMERIC IMRE! Pentru a patra oară, artistul revine în Bacău, în The Stage, pentru ca duminică, 13 ianuarie, să aducă publicului – prieten bun, o seară cum numai el știe să dăruiască, iar cel din urmă să primească.

From Evadarile noastre muzicale

Față de dățile trecute, Emeric Imre nu vine, însă, singur ci, alături de Gabriel Ghiță și Sorin Zamfir, o parte din formula Emeric Set.

http://youtu.be/xYlU1wg9UmY

Anticipăm o seară deosebită”, spun organizatorii concertului, garantez încă o seară de neuitat, spun eu. Și vă invit chiar, cu drag, să luați loc la masa mea! 🙂

Prețul unui bilet este de 15 lei
Relații și rezervari:0734/990988

Chef de joaca

Joi, 10 ianuarie

Era un joc al nostru, al cafegiilor mari din lumea încăpătoare, în care se făcea că în zilele de joi, cafeluța o denumeam “cu chef”. Nici măcar nu mai știu de unde a pornit toată povestea asta cu joia cu chef, am o vagă bănuială că Vama Veche cu al său “nu am cheeeef azi, ne vedeeeem joi” are pe undeva de-a face, însă, cu ea.

From Desenele mele

Mi-am zis în cursul serii de miercuri, ce-ar fi ca pentru prima joi din a doua săptămână dintr-un nou an să spun: “stop joc!“? Da, chiar așa mi-am spus, numai că vedeți voi, socoteala de miercuri seară nu se potrivește cu cea de joi dimineața când te trezești nu doar că ai un chef nebun să asculți la cafea “piesa AIA” (orice ar însemna ”AIA”), dar că nici nu-ți poți înfrâna gândurile să se aștearnă după cheful lor, trecând peste gândul tău de aseară de a le păcali.

Melodia AIA: The Doors – Wintertime Love

BUNĂ DIMINEAȚA, oameni buni din lumea mare, poftĂ buna la cafea și poftă de lăsat ca uneori, gândurile să se joace cum or vrea! 🙂

Dragoste

Miercuri, 9 ianuarie

Aproape că era să abandonez cafeaua din dimineața asta, atâtea stări – emoție, frământari, curaj, dar și puțină teamă amestecate cu nesomn, generate toate oricum, de un sentiment de dragoste anume de a cărui existență știi dintotdeaună însă nu-i cunoști forma de manifestare până nu apare, nu anticipezi cam cum te poate acapara, neînfrânat, dezlănțuit, indecent dar atât de firesc – au pus stăpânire pe mine…

From Desenele mele

Cafeaua de azi este, fara nici o indoiala, cu dragoste.

THE BEATLES – I WANT TO HOLD YOUR HAND

BUNĂ DIMINEAȚA, lume mare și încăpătoare, poftă buna la cafea și poftă de primit și generat iubiri, neînfrânat, dezlănțuit, dar atât de firesc, sorbind împreună din ea! 🙂

Stare

8 ianuarie

Niciodată nu ştiu cu ce stare mă trezesc în zorii următoarei zile. Ba, de câte ori am încercat să-mi programez ceva anume de ascultat, de exemplu, la cafeaua de dimineaţă, tot de atâtea ori am eşuat, dacă putem spune aşa, într-o cu totul şi cu totul altă stare după somnul de noapte, după vreun anume vis sau coşmar, astfel că delicioasa cafea a fost, de fiecare dată, acompaniată de altceva…

În dimineaţa asta, provocată de poveştile mai puţin frumoase din visul de noapte, m-am trezit cu starea aceea de adolescent nonconformist care crede – şi chiar o face!- că poate schimba el lumea!

From Desenele mele

Cafeaua este, bunăoara, o definiţie a “stării“.

Ozzy Osbourne – I Don’t Wanna Stop

BUNA DIMINEAŢA, oameni neastâmpăraţi de pretutindeni, poftă bună la cafea şi poftă de schimbat cum numai voi ştiti s-o faceţi, în mai bine, lumea! 🙂

Impreuna

7 ianuarie

Înainte de a te trezi la propriu, de a-ti da energia necesară începerii unui nou an, a unei noi luni, săptămâni sau zile, înainte de a putea spune ca da, cafeaua este un moment uneori doar al tău cu tine însuţi, înainte de toate acestea, cafeaua este – aproape că mi-e imposibil să cred altfel- motiv de a fi împreună chiar şi numai ca stare (de-ţi sorbi cafeaua singur, fizic) cu cei pe care îi iubeşti sau te iubesc, îi respecţi şi te respectă, îi ocroteşti şi simţi că te ocrotesc.

From Desenele mele

Cafeaua (care poate fi un ceai de fapt, un suc de portocale sau chiar o cană cu lapte etc.) de dimineaţă este, astfel, o definiţie pentru “a fi împreună”. “Împreună” care, pe undeva, vindecă. În diminețile mai puțin fericite se simte cel mai tare puterea de vindecare a lui “împreună”, nu-i așa? Dar și o bucurie, ar mai fi ea reală daca n-ai avea cu cine s-o împarți? 🙂


U2 – Sometimes You Can’t Make It On Your Own

BUNA DIMINEAȚA, cafegii din lumea asta mare și încăpătoare, pofta buna la cafea și poftă de a sorbi și în acest an, împreună, din ea!

Crăciun Fericit!

Urmează zile importante și, desigur, minunate pentru cei care cred în minuni. Eu cred. Și asta vă doresc și vouă, la fel cum vă doresc în fiecare zi, poftă bună la cafea și bună poftă de a găsi sensul definițiilor pentru “a iubi”, “a dărui”, “a fi iubit” și “a primi” NU mai mult acum, de sărbători, decât IN FIECARE ZI. CRĂCIUN FERICIT și UN AN NOU pe măsura credinței voastre în minuni și a frumuseții voastre sufletești!

Despre o regasire

De fapt, despre o neregăsire a mea, un of, aşa, in plină iarnă, în Ajun de Crăciun, în prag de Anul Nou…

Şi în acest an s-a organizat – în cele din urmă! – Revelionul jurnaliștilor și blogărilor băcăuani. Lăudabilă inițiativă a colegului Marius Fundulea, lăudabilă mobilizarea pe care a reușit să o facă din partea unor oameni de bine (sponsori ai evenimentului: Primăria Bacau, ”Scuza” prin Bogdan Pintilie, ”Azia” prin Ion Neculcea, Clinica Gauss prin dr. Oana și Cristi Postolache, ”Fresh Smile” prin dr. Andrei Ștefănescu, ”Euro Ema”, prin Iulian Olteanu, ”Hammer Construct”, prin Cristian Ciocan, Arena Mall prin Ovidiu Budeanu, Eugen Burca, Dan Tataru și Pensiunea ”Perla” Bacău), lăudabilă prezența în număr atât de mare, la petrecere, a jurnaliștilor și blogărilor băcăuani. Jurnaliști și blogări între care, din nefericire, însă – sau nu! – am constatat că nu mă mai regăsesc…

Armele mele de autoapărare sunt, și cu sinceritate le folosesc, zâmbetul și credința că prin zâmbet se poate trăi frumos, tocmai prin identificarea frumosului în cei și cele din jurul meu. Unii numesc aceste arme ale mele, pe care cu sinceritate le folosesc, naivitate. Să le numească, dacă le face bine!

From Desenele mele

Cu zâmbet și cu sinceritate m-am prezentat la Revelionul jurnaliștilor și al blogărilor băcăuani. Un eveniment la care nu am stat, e adevărat, decât două ore, de la care am plecat în liniște, tot cu zâmbetul pe buze, amar însă, mâhnită de cantitatea -de neimaginat! – de otravă care zace în unii. Care unii au reușit să-i otrăvească și pe alții… Fericită totuși, că nu mă număr nici printre cei cu otravă, nici printre cei otrăviți. Îmi pare rău, dar armele mele pe care cu toată sinceritatea le folosesc zi de zi nu-mi mai dau voie să stau prea mult într-un același loc cu oameni plini de otravă…

Cu cei care, cu zâmbet și sinceritate, am schimbat o vorbă și/sau o îmbrățișare am să aleg, de acum înainte, să mă văd în cercuri mult mai restrânse. Să nu fie loc de venin.

CRĂCIUN FERICIT ȘI UN AN NOU PLIN DE IUBIRE! 🙂

Oamenii – zapada

Abia așteapta pe-nserat
– dacă te vei fi culcat! –
oameni cu fețe ciudate,
cu cojoace aruncate,
sa își spună câte-o vorbă…
Ziua, vorbele-s în tolbă!

From Desenele mele

Să se laude cum, care
dintre ei este mai mare,
ce băiat sau ce fetiță
le-a pus ochi, nas și guriță,

și ce tare s-au distrat
– chiar dacă au înghețat –
copilașii, să își vadă
mândri Oamenii – Zăpadă!

vol. ”La un pahar de rouă”, Mădălina Rotaru, Bacău, 2012