Category Archives: MUZE COLORATE

La răsărit

From Muze peste tot

Jonglez cu răsăritul
de parcă
de parcă aș fi
cel mai mare circar
al lumii

azi minge de foc
din palmă în palmă
să ard

mâine, cine știe,
el ghem de ață
eu fus
mă înșir să mă deșir

iar ieri răsăritul
mi-a fost elixir
pentru când
din gând în gând
cu gândul la tine
uit să respir

If you’re going to Bacău, be sure to…

From Muze peste tot

Acum vreo 20 de ani îmi trăiam adolescența cu prietenii ”La Paralele”, locul magic din Parcul Mare, ne adunam și din ghitare construiam sensuri pentru ”a fi”, iar printre toate sensurile, un sens anume al meu era ”să trăiesc o zi hippie”. Desigur, acum 20 de ani, aveam doar bănuieli despre ce înseamnă a fi hippie, poate că erau, însă, cele mai curate adevăruri despre ”a fi hippie” ascunse printre toate acele bănuieli. Pereții camerei îmi erau tapetați cu batice flower-power, iar pe geaca de blugi sora mea scrisese: Help In Producing Peaceful Individual Existence. HIPPIE. Iar tata, din când în când, cu zâmbet blând, fără nici un fel de dojană, intra în cameră și-mi spunea, după ce admira pereții: ”Hippie. Frumos. Ai grijă să iei din hippie doar ce e bun!”. Atât și ușa se închidea în urma lui.

Am înțeles mai târziu ceea ce era de înțeles. Dincolo de context, de istorie, de pretext.

După 20 de ani, ”să trăiesc o zi hippie” nu mai este, așadar, un deziderat. E o realitate a mea născută din buna intuiție pe care am avut-o încă din adolescență, legată de sensul ”hippie”. Nu mai am bănuieli. Trăiesc hippie în fiecare zi.

From Parteneriate cu Muze Colorate

Iar între 1 și 16 august 2015, îmi pun flori în păr, ie lungă și sandale, la fel ca-n fiecare zi, și mă duc la Theaterstock! Prima ediție! Mi-e inima ghem de emoție. Îmi iau bilet de vacanță în propriul meu oraș! În propria mea casă!

Și-i mulțumesc pentru asta Ancăi Sigartău. Care a îndrăznit să vină ca manager al Teatrului Municipal Bacovia și să tulbure atât de… hippie, liniștea urbei, prin inițierea și organizarea Festivalului Theaterstock, ”Woodstock-ul lumii teatreale românești” cum spune chiar ea:

Aflat la prima ediţie, festivalul îşi propune să devină un spaţiu al întâlnirii artistice şi al exprimării libere, un spaţiu care valorizează calitatea indiferent de zonă, un spaţiu care reuneşte zona teatrală de stat, cu segmentul independent şi iniţiativa privată, cu arta stradală şi muzica. Este un festival orientat către public, pe care ni-l dorim în număr cât mai mare şi pe care cu siguranţă îl vom avea alături. Este un festival a cărui temă – umbrelă de anul acesta este “We are one”, în ideea în care cred cu tărie că toţi, indiferent de zona artistică din care provenim sau în care activăm, slujim frumosului şi suntem, în ultimă instanţă, modelatori de suflete. Cred în misiunea formatoare a actului artistic în general şi a teatrului în particular, cred că într-o societate aflată în continuă dinamică şi cu un sistem al valorilor zdruncinat cultura este cea care face diferenţa. Cred în puterea civilizatoare a artei, indiferent de forma ei de exprimare şi cred că teatrul este punct de plecare şi de permanentă raportare pentru orice comunitate. THEATERSTOCK a plecat de la ideea de liberă exprimare, de la ideea de a încuraja manifestarea artistică în diferitele ei forme. De aceea la acest festival aducem laolaltă teatre naţionale, companii de stradă, companii independente, artişti plastici, muzicieni, scriitori, toţi slujind împreună publicul. Public pe care îl invit cu drag şi pe care îl aştept, să ne bucurăm, suflet lângă suflet, de minunatele spectacole găzduite de festival”.

Theaterstock înseamnă peste 300 de ore de spectacol, 94 de companii invitate, peste 1600 de artişti din Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Republica Moldova şi Romania, 137 de producţii, 23 de spaţii de manifestare artistică și nu doar. Înseamnă trăiri din cele mai profunde date de spectacole de teatru ale momentului, de concerte de muzică clasică, rock, fado, spectacole de flamenco şi world-music. Înseamnă Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul German de Stat, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Elisabeta, peste 50 de companii din zona independentă, companiile internaţionale Compagnie Off, Les Commandos Percu, Deabru Beltzak, Concha Jareno, Compagnie Bilbobasso, Theater Tol, Amanitas Fire Theater, DivadloTeatr, V.O.S.A, Il Posto, Antagon Theater Aktion, Cie Karnavires, Grotest Maru, De factor, Long Vehicle Circus, Barcelona Gypsy Kletzmer Orchestra.

Așa că… If you’re come to… Bacău, be sure to wear some flowers in your hair

Dezvăluiri

From Muze peste tot

Poate că… poate că unor oameni le e dată aparent întâmplarea unei întâlniri și numai pentru a le face cunoscută profunzimea sensului/rostului unui… zmeu.

Iar odată ce ai înțeles CUM se rostește și se simte cuvântul ”ZMEU”, lumea începe să capete și ea alte sensuri, lumescul la fel, precum și sinele.

Fii Muză Colorată!

Singura nevoie a Muzelor, pentru ca ele să poată FI și manifesta, ești tu! Ca Muzele să fie și să te coloreze au nevoie ca TU să le dai crezare. Să-ți dai ȚIE crezare și ascultare! Să respiri adânc și să te lași pe mâna lor. Adică… la inspirația lor. Vrei să scrii? Scrie, nu ține pentru tine! Vrei să pictezi? Pictează, îți spun muzele. Simți nevoia să cânți? Cântă! Dansează! Urcă-te pe o navetă de bere și interpretează un rol. Investește în emoția ta, în iubirea ta, în înțelepciunea ta. În ECHILIBRUL tău!

Iar dacă nevoia ta este doar de a le admira pe muze tot pentru a fi tu însuți, dă-le din nou crezare. Mergi la teatru, mergi la vernisaje, mergi la concerte, citește! Și… nu uita!, Muzele sunt acolo pentru tine, iar singura lor nevoie ești tu! TU le-ai inspirat pe muze să te joace, să te cânte, să te scrie, să te danseze… Susține-le, ajută-le să nu se oprească. Doneaza, cumpără-le cărțile, plătește biletele la spectacol, răsplătește-le cumpărându-le actele de creație! Doar așa le poți face să reziste! Ai nevoie de muze pentru că ai nevoie de armonia ta, tu însuți o muză…

Poți sprijini Asociația Muze Colorate Bacău făcând o mică donație în contul RO09INGB0000999904908658, deschis în numele Asociația Muze Colorate, la ING Bank.

Muzele, cu recunoștință, te vor răsplăti! 🙂

From Seara Muzelor Colorate, in viziunea fotografului Ionut Popa

Cine sunt Muzele Colorate?

In mitologia greaca, muzele erau in numar de noua, surori intre ele, numite si „patroanele artelor”. Datorita lor, stii sa vezi frumosul din jur atunci cand iti dai ragaz pentru asta. Muzele Colorate sunt stra-stra-stra-haaaaaat nepoatele lor, sunt PESTE TOT si ORICAND, si pot lua inchipuiri infinite. De fapt, chiar acum, da, da, chiar acum, o muză stă cocoțată pe frunza aceea de floare la ghiveci aflat în fața, în stânga, în dreapta, în spatele ori într-una din diagonalele biroului tău. Te așteaptă, răbdătoare (chiar dacă bate aparent iritată din picior, provocând ușorul tremurat al frunzei – știi, muzele nu se înfurie niciodată cu adevărat), ca în fiecare zi, de atâția ani, să o vezi.

Muzele coloreaza lumea, iti coloreaza sufletul, iar tu – prin ceea ce uneori poate ai uitat ca-ti place sa faci sau sa admiri dintr-un motiv bine intemeiat sau NU ca acela al lipsei de timp sau bani – esti muza… Da, stim ca asta a sunat cel putin bizar, dar, aminteste-ti, o muza poate lua inchipuiri infinite. O muza poate lua chiar chipul tau.

Acum zambesti, nu-i asa? Zambetul acesta nu este decat dovada faptului ca deja ai inceput sa (re)dai muzelor ce-i al lor: crezare. Ca ele sunt oricand, peste tot, luand inchipuiri infinite, chiar chipul tau!

Ce fac Muzele Colorate?

Daca esti deja o muza sau poate cunoști vreuna, stii deja ce urmeaza sa faci alaturandu-te noua, pentru a colora IMPREUNA lumea. Daca inca n-ai inflat de esti sau nu o muza ori daca stii vreuna, îți propunem să ni te alături tocmai pentru a face cunoștință cu tine însuți și cu toate celelalte infinite înfățișări ale muzelor. Muzele sunt, îți reamintim, peste tot și oricînd, inlauntrul si-n afara ta, in ceea ce simti si ceea ce faci pentru a da emoțiilor tale voie sa se dezlantuie. Sa te dezlantuie.

Muzele Colorate te inspira sa pictezi, sa scrii, sa dansezi, sa canti, sa joci teatru, sa modelezi, sa fotografiezi. Sa fii tu insuti urmandu-ti pasiunile. Sa fii tu insuti si chiar daca nu le vei face pe toate acestea. Pentru ca Muzele Colorate iti dau curaj sa iesi din casa pentru a-ti indrepta pasii spre un vernisaj, spre un spectacol de teatru, dans, muzica, spre o lansare de carte sau spre un atelier de la care vei pleca mai inspirat, mai linistit, mai implinit, mai fericit si mai intelept.

Unde?

Muzele Colorate, iti reamintesc, sunt ORIUNDE SI ORICAND, in infinite forme de manifestare. Le gasesti in salile de teatru, in galerii de arta, la Filarmonica, in case memoriale, in muzee, in librarii. In pub-uri, in strada, in parc sau chiar in vreun showroom, in vreun cabinet de cosmetica, in vreo cofetarie sau chiar intr-un pasaj subteran. Muzele sunt si se manifesta in orice spatiu conventional sau neconventional. Pentru a le vedea, e nevoie doar sa-ti asculti inima. Deschide-ti inima si gandul cel bun si gaseste-ti curajul de a iesi din casa. Din cand in cand… Prin ARTA respiră!

Cui îi pasă de toată acestea?
Evident, NOUĂ!

Atelier

Am ajuns la Atelier odată cu ploaia
eram în sandale și fără umbrelă
Un pahar, te rog, să-l umplu cu ploaie
și-o foaie de hârtie îți cer
Fata de la bar, un fel de mesager,
pahar cu lămâie mi-a dat
un zâmbet senin și cinci foi de hârtie.
Pe una din ele, la mijloc și sus
stă scris din cerneală, caligrafie:
Revoluția.

From Muze peste tot

Eram în sandale și fără umbrelă
paharul cu ploaie era
și-n mine, și-n fata de la bar
legând generații,
Revoluția.

Asociația Betania, îți mulțumesc!

From Muzele sustin!

Au trecut deja câteva zile de la ”Ziua Porților Deschise” a Asociației Betania din Bacău, iar dacă n-am scris până acum despre asta este din simplul motiv că… mi-a fost greu.Îmi este, de fapt, așa cum îmi este de fiecare dată atunci când ceva anume are așa un impact emoțional asupra mea încât orice cuvânt scris mi se arată ca ineficient, o denaturare de sens. Pentru că, am spus-o și o repet, anumite întâmplări e suficient să fie trăite și atât.

Și totuși… Recunoștința, dincolo de ceea ce transmiți prin simțiri, e nevoie să se manifeste și rațional. Cum ar fi, în cazul de față, cuvintele.

Anul acesta Asociația Betania din Bacău împlinește 20 de activitate. Douăzeci de ani care, cu maximum de bun simț, au fost cuprinși într-o zi de vineri, 5 iunie 2015, într-o Zi a Porților Deschise. O zi atât de frumoasă că de la 9 dimineața până pe la orele 13, mi-am luat ”la revedere” de la echipa Betania și de la oaspeți de vreo trei ori. Iar asta din simplul motiv că a fost atât de frumos, că nu mă puteam da dusă.

From Muzele sustin!

De la Betania, odată ce ai intrat, ți-e greu să mai pleci. Pentru că te simți ca acasă. Tot ce se petrece acolo zi de zi, de treci de poarta Betania și mai apoi de pragurile fiecărui centru în parte (Centrul de Integrare a Tinerilor, Centrul ”Delfinul” pentru Copiii cu Autism, Centrul Multifuncțional și Centrul de Recuperare), te face să te simți binevenit, ca acasă. De fapt, Betania definește ceea ce ar trebui să însemne ”acasă”. Armonie totală…

From Muzele sustin!

De douăzeci de ani, echipa Betania, prin olandezul considerat mai băcăuan și mai român decât băcăuanii și românii, Andre Muit, convinge. Cu seriozitate, coerență, prin implicare, perseverență, transparență și… rezultate. Cum am spus-o de fiecare dată, Betania nu este o echipă de invidiat ci una căreia vrei, în orice clipă, să i te alături.

From Muzele sustin!

Până că și albumul ”20 de ani Asociația Betania” vorbește despre fair-play, decență, seriozitate. Am fost impresionată (și nu, nu doar eu, ci toți cei care am răsfoit albumul) de cât de puține pagini a fost nevoie pentru a cuprinde munca unei echipe de 20 de ani. Și de modul în care echipa (în cazul de față jurnalistul Emilian Berceanu, în prezent PR al Asociației Betania și Andre Muit) a ales ca, în acest album, să-și reflecte activitatea: un jurnal, practic, o colecție de pasaje din materialele jurnaliștilor care, în 20 de ani, au scris despre proiectele Betania. Am primit acest album, fără să cer vreodată asta, regăsindu-mi textele, ca pe un mulțumesc.

Și eu, mulțumesc, Betania! Pentru fiecare răgaz pe care mi l-ați oferit, fără nici o presiune, în toți acești ani, de a vă cunoaște. Și de a vă iubi.

La mulți ani! 🙂

Ziua Porților Deschise în imagini, 20 de ani cu Betania, aici.

UNITER, prima dată în teatrul băcăuan, prin DORU MAREȘ

From Parteneriate cu Muze Colorate

Fiecare întâlnire cu Doru Mareș (scriitor, publicist, traducător, critic) înseamnă pentru mine de câțiva ani – deși, întâlnirile fost-au până acum cel puțin, exclusiv în spații și contexte ”oficiale” – a fost, ziceam, fiecare întâlnire, un minut de senin și zâmbet. Am intuit în chipul, vorbele, jovialitatea lui Doru Mareș, un om sincer, luminos și foarte, foarte preocupat de teatru. Cu bucurie, așadar, am primit vestea (știu, ați aflat-o deja!) că Doru Mareș, care este și secretar literar al Teatrului Municipal Bacovia, a câștigat, în 2015, Premiul UNITER pentru critică teatrală, la a XXIII-e ediție a Galei Premiilor UNITER, desfăşurată pe 25 mai, în Sala Mare a Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti. Premiul este, totodată, primul premiu UNITER pentru Teatrul Municipal Bacovia.

”Uman, un Premiu UNITER îţi aduce o bucurie, în fond, reversul e «orice şut în fund e un pas înainte», dar există riscul să ţi se rupă noada, deci e mai bine să primeşti un zâmbet pentru a face un pas înainte şi premiul acesta are valoare de zîmbet. Dacă zâmbetul care mi se adresează mie îi poate ajuta şi pe colegii cu care lucrez, atunci li-l dăruiesc cu acelaşi scop” – Doru Mareș

Felicitări, Doru Mareș și… o rugăminte! Mi-aș dori mai multe colocvii din acelea, știți dumneavoastră de care, aici, cu oamenii Bacăului. Nu doar la Gala Star! Tot timpul! 🙂

FOTO: Doru Mareș premiat la Gala Star 2015, de managerul Teatrului Municipal Bacovia, actrița Anca Sigartău. Un premiu meritat din plin de Doru Mareș, cel care alături, de oamenii minunați ai teatrului băcăuan a fost trup și suflet în organizarea Galei Star 2015.

Microcip cu Vali

From Parteneriate cu Muze Colorate

Actorul băcăuan Valentin Braniște – cel despre care, zilele trecute, oameni importanți ai teatrului românesc au spus că e excepțional, după ce l-au urmărit în One Man Show-ul ”London Escort”, spectacol jucat la Sala Studio a Teatrului Municipal Bacovia în cadrul Zilelor Porților Deschise – ne invită pentru o seară de lectură publică, joi, 14 mai, în Pub S4 din Bacău.

Vali va lectura propria sa piesă, Microcip, și sunt sigură că experimentul ”teatru lectură” va prinde foarte bine. Mai ales că știu și cum scrie Vali și cum joacă. Adică foarte, foarte bine!

Intrarea este liberă, așa că nu vă sfiiți să fiți prezenți! Lectura începe la orele 20. 🙂

Despre Vali și ”London Escort” a scris frumos Ionuț Avram, pe Ferma Politică.

Sursa foto: pagina de FB a lui Vali 🙂

Doișpe ori patru, hai la Teatru!

From De-ale jurnalistilor

Unu, doi și trei și patru,
Hai de 12 ori la Teatru
Gala Star e, de bonton,
Urmată de… Maraton!
🙂

Și iacă poznă, la Teatrul Municipal Bacovia nu suntem lăsați decât să fim! Nu bine s-a dizolvat gustul frumos al lui ”a fi” prin Gala Star, că, iată, alt gust, tot despre ”a fi” ni se prepară. Între 7 și 10 inclusiv mai, pentru prima dată de când știu eu cel puțin, Teatrul Municipal Bacovia își deschide altfel porțile: printr-un maraton de spectacole jucate pe scena acestuia, în regii autohtone, naționale și internaționale, destinate publicului băcăuan de toate vârstele. Mai ales că… intrarea, la toate cele douăsprezece reprezentații este liberă. Frumoasă lecție despre prietenie, nu-i așa? 🙂

Unu, doi și trei și patru
Hai de 12 ori la Teatru
Să privim, cu bucurie,
Teatrul în noua regie!…

From Gala Star 2015

Minunata idee a unui maraton teatral aparține noului manager al Teatrului Municipal Bacovia, actrița Anca Sigartău (pentru care eu am o ANUME îmbrățișare), care ne spune așa: „Vor fi prezenţi în aceste zile în Bacău, la spectacolele noastre, mari regizori ai scenei de teatru, pentru a cunoaşte trupa, în vederea unor viitoare colaborări. De asemenea, invit şi tineri actori din întreaga ţară, pe care îi aşteptăm apoi cu propuneri de proiecte independente. «Ziua Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia» este un prim pas către un dialog permanent pe care dorim să îl avem cu nume importante ale lumii teatrale româneşti şi internaţionale, cu instituţiile de cultură şi de învăţământ teatral din ţară dar şi cu tinerii actori, care, pe viitor, ar putea face parte din trupa artistică a Teatrului din Bacău şi, bineînţeles, cu publicul nostru”.

From Diverse

Unu, doi și trei și patru
Hai de 12 ori la Teatru!

Vă invit, cu bucurie, să urmărim „Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov, în regia Luminiţei Ţîcu (Chişinău), „Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în regia lui Gheorghe Balint, “Vârciorova. Carantină”, de Matei Millo și Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, “Regele mincinoşilor”, un spectacol de Gheorghe Balint, „Opt femei sublime”, de Robert Thomas, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Valentine’s Day în familie”, de Sergiu Vâlcu, în regia lui Adrian Găzdaru, “Nora”, de Henrik Ibsen, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Piatra din casă”, după Vasile Alecsandri, în regia Firuţei Apetrei, “Călin (povestea modernă)”, de Hannah Wolf şi Horia Suru, după Franz Xaver Kroetz şi Mihai Eminescu, în regia lui Horia Suru, „Prâslea cel voinic… la minte”, după Petre Ispirescu, adaptarea şi regia – Cornelius Pavaloi, „Procesul”, de Franz Kafka, un spectacol de Geirun Ţino (Viena), şi „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga!

Programul pe zile, AICI!

Gândurile mele despre Călin, aici.
Gândurile mele despre Regele mincinoșilor, aici.